01,
August 2021
Pagina oficială a companiei Apă-Canal Cahul

Chestionar
Sondaj de opinie
Sunteti multumiti de serviciile prestate de intreprinderea noastra?
Trimite
Arhiva
ştiaţi că...
Un robinet care picură pierde zilnic 180 litri de apă iar timp de un an provoacă scurgeri de peste 67000 litri de apă?

Agentia de Dezvoltare Regionala Sud
Asociația “Moldova Apă-Canal”
World Water Day


04/09/2015 Informații utile despre pierderile de apă

Informații utile despre pierderile de apă

INFORMAŢII  UTILE  DESPRE  CONTOARE

Un apartament se consideră contorizat numai atunci când toate coloanele sânt corect contorizate:
· Apometrii de apartament trebuie corect montaţi: paralel cu podeaua, cu cadranul în sus. Apometrii montaţi vertical, înclinat sau cu cadranul într-o parte nu mai pot fi luaţi în considerare întrucât aceştia nu mai măsoară corect cantitatea de apă consumată.
· Toţi apometrii montaţi trebuie să fie în aceiaşi clasă de precizie, iar verificarea metrologică a acestora trebuie să fie în termen.

 

Diferenţele de înregistrare constatate între apometrele generale şi suma apometrelor de apartament.

Intre apometrul general, instalat pe branşamentul de la baza blocului şi suma apometrelor de apartament vor exista întotdeauna diferenţe din următoarele motive:

 

-         Diferenţa clasei de precizie
             Apometrele generale instalate pe branşamentele de la baza blocului au clasa de precizie C. Apometrele de apartament sânt, de regulă, în clasa de precizie A sau B.
Un debit mic (scurgere de apă din cauza unei garnituri uzate sau a unui robinet defect) nu va fi înregistrată de apometrul de apartament, dar va fi înregistrat de apometrul general.

 

-         Montarea incorectă a apometrelor de apartament
           Apometrele de apartament montate incorect: vertical, înclinate sau cu cadranul într-o parte nu mai indică toată cantitatea de apă consumată, aceasta fiind totuşi înregistrată de apometrul general.

 

Informaţie utilă despre pierderile de apă

Pierderile pe reţelele publice

Pe reţelele publice de alimentare cu apă au loc avarii. Până la remedierea acestor avarii, se produce scurgerea unor cantităţi de apă.

Utilizatorii nu plătesc pe factură aceste cantităţi de apă, devreme ce ele au loc pe reţelele publice şi deci, nu trec prin contorul de branşament aferent fiecărui bloc.

 

Informaţie utilă despre pierderile de apă pe reţeaua internă a blocului

Cauze ce generează pierderi de apă

Pierderile de apă pe reţelele interioare, uneori însemnate, sunt cele care, de multe ori, reprezintă cauza diferenţelor dintre suma contoarelor individuale si contorul de bază al blocului, cel pe baza căruia se facturează consumul APLP .

 

Dacă apa nu este risipită şi toate instalaţiile sunt etanşe, o persoană consumă teoretic, în medie cca. 6 m3/lună. După generalizarea contorizării la nivel de apartament, acest consum specific poate fi chiar mai mic, în jur la 4,5 m3/pers/lună.

Pierderile menţionate pot fi uneori considerabile, depăşind, în unele cazuri cu mult chiar, consumul normal pentru o persoană.

Câteva exemple:

Un singur robinet defect sau un vas WC care scapă o singură picătură pe secundă, vor duce la o pierdere de apa de 0,5 m3/lună;

Un singur robinet sau vas WC care scapă 30 de picături în 10 secunde, vor duce deja la o pierdere lunară de 2,23 m3apă!;

În fine, dacă firul de apă care se scurge datorită unui singur robinet sau vas WC defecte este de 3 mm grosime, pierderea lunară poate depăşi 26,2 m3, mai mult decât echivalentul consumului normal de apă a PATRU persoane timp de o lună.

Dacă luăm cazul unui condominiu (bloc) cu o medie de 40 de apartamente şi în fiecare din aceste apartamente, un singur robinet care pierde o picătură pe secundă, şi respectiv un vas WC care pierde un fir de apă de doar 1mm grosime timp de 10 secunde, poate rezulta o pierdere de 282,2m3/lună!

Studiul de mai jos detaliază pierderile posibile de apă pe instalaţiile interioare, datorită defecţiunii robinetelor, vaselor WC etc. Studiul prezintă pierderile necontorizate care au loc datorită instalaţiilor sanitare (robinete care picură, vase WC care pierd un fir de apă) în funcţie de numărul de picături/grosimea firului de apă pe unitatea de timp (10 secunde)

NICIUNA din aceste pierderi nu sunt, de regulă, sesizate (evidenţiate) de contoarele individuale (de apartament) . De regulă, ele sunt însă înregistrate, prin însumare, de contorul de branşament (după care se facturează, consumul abonatului – APLP).



În concluzie, sumele care se plătesc lunar pentru pierderi interioare, pot fi economisite dacă se face o investiţie iniţială şi se pun la punct toate instalaţiile interioare.

La pierderile datorate defecţiunilor instalaţiilor interioare, se pot adăuga cele generate de clasa de precizie inferioară a contoarelor de apartament, de poziţia greşita de montare a acestora, de consumurile abuzive ale unor locatari care încearcă să le altereze înregistrările etc

In vederea minimizării pierderilor de apă pe reţelele interioare, se pot face următoarele recomandări:

întreţinerea, repararea tuturor instalaţiilor interioare (conducte, robinete, vase WC etc.) pentru eliminarea pierderilor;

citirea contoarelor din apartamente doar în prezenţa unui delegat împuternicit al A C.

verificarea, cu ocazia citirilor, a contoarelor de apartament pentru depistarea corectitudinii modului de instalare şi funcţionare, a existentei sau a unor eventuale semne vizibile de deteriorare a integrităţii sigiliilor, a existenţei verificării metrologice;

efectuarea citirii contoarelor individuale în concordanţă cu data, anunţată, a citirii contorului de branşament;

consemnarea rezultatelor citirii contoarelor de apartament în fişe de citire păstrate la delegatul împuternicit al AC şi la consumator.